Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzații ridicole
Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro, este reacția primarului Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
„În urmă cu câteva ore mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 și mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianța Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după am aflat de la televizor că am fost trimisă în judecată pentru că am implementat un program anticorupție în administrația locală. Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro. Un dosar în care Marcel Ciolacu a schimbat 4 procurori până a găsit unul din provincie pe care l-a avansat să mă ancheteze, ca să nu mai zic actualul premier atacă independența Justiției la fiecare apariție publică, iar Alina Gorghiu a ajuns unealta PSD în demolarea Justiției. Abia așteptam ca întregul dosar să ajungă în instanță să demontez toată aceasta făcătură”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.
Ea a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru că, în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de primar al Sectorului 1 din Municipiul București, Clotilde Armand a emis o dispoziție prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”.
”În baza unei rezoluții infracționale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute)”, au transmis procurorii.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026