Clinica unde a murit copila de 2 ani neagă că ar avea probleme cu autorizațiile și avizele
Clinica stomatologică unde a murit copila de 2 ani, după ce a fost sedată, transmite că avea toate avizele și autorizațiile necesare de la instituțiile statului.
„Activitățile de sedare profundă, desfășurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente. De asemenea, în procesul de extindere a activității, clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate, în conformitate cu legislația aplicabilă”, transmite clinica Crystal Dental Clinic.
Clinica arată că este „alături de familie în această perioadă extrem de dificilă”, motiv pentru care „evităm orice declarație care ar putea accentua durerea sau influența ancheta în curs”.
Dosarul penal deschis după decesul fetiței de 2 ani, la o clinică stomatologică din Capitală a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, după ce a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus că joi seara, imediat ce a aflat, a trimis Inspecția Sanitară de Stat din minister sǎ verifice. Din primele verificări, constatările „sunt cutremurătoare”: „din nou respectarea legislației este pentru unii opționalǎ, spații improvizate, protocoale ignorate. Exact aceleași probleme pe care le găsim, repetat, de luni întregi. Exact aceleași nereguli care, în final, ucid. Prea mulți ani, aceste clinici au făcut ce au vrut, fără control, fără reguli, fără responsabilitate. Până acum, am închis multe cabinete private și am sancționat peste 30. Dar astăzi spun limpede: dacă știți că funcționați ilegal, puneți cheia în ușă acum! Nu mai merge cu improvizații! Nu mai merge cu „lasă că nu se întâmplă nimic”! Deja s-a întâmplat. Și este ireversibil. Nu fac rabat, indiferent cine mă sună”.
O fetiță de doi ani a murit joi seară la o clinică stomatologică privată din Sectorul 3. Copilul a intrat în stop cardio-respirator după o anestezie generală, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026