Ciucă: Mișcările politice de tip populist, extremist, xenofob, amenințări la adresa democrației
Mișcările politice de tip populist, extremist, cu tentă xenofobă și rasială reprezintă o reală amenințare la adresa stabilității democratice, spune președintele Senatului, Nicolae Ciucă, după o întâlnire cu profesorul Jan-Werner Müller, de la Princeton University.
Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, cu profesorul Jan-Werner Müller, de la Princeton University.
Cei doi au discutat despre cauzele care pot afecta stabilitatea unei democrații liberale în spațiul politic european și transatlantic.
„Trăim într-o epocă în care contextele regionale și globale economice și de securitate agravează conflictele culturale și ideologice din sânul națiunilor democratice. Mișcările politice de tip populist, extremist, cu tentă xenofobă și rasială reprezintă o reală amenințare la adresa stabilității democratice. Este datoria noastră principală să protejăm prin acțiunile și discursul nostru valorile și normele liberale care garantează și protejează libertatea personală și identitatea noastră specifică, deopotrivă națională și europeană. Democrația este în mod esențial un spațiu al libertății de gândire și al libertății de exprimare. Democrația presupune nu de puține ori dezacorduri, conflicte, idei diferite. Însă, ceea ce contează este modul în care se derulează și se rezolvă aceste conflicte, întotdeauna prin dialog civilizat, moderat și, cel mai important, fără ca nimeni să fie exclus prin decizia politică”, a spus președintele Senatului.
Potrivit lui Ciucă, răspunsul cel mai adecvat la discursul urii, extremist, xenofob și rasial este „promovarea valorilor și normelor liberale pe care se fundamentează democrația reală”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026