Versiunea completă
Actualitate

City Insurance își numește noul directorat

La sediul central din București al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance a avut loc întâlnirea membrilor Consiliului de Supraveghere, în componența lui: Hans-Willi Schroiff - Președinte Consiliu de Supraveghere, Max Rossler - Vicepreședinte și Cristian Pascale - Membru al Consiliului.

Georgiana Călin · 29 septembrie 2017 · 1 min de citit

Întâlnirea a avut ca scop numirea noului directorat al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance. Nominalizările sunt: Epameinondas Papanikolaou – Președinte, Renato Szilagyi – Vicepreședinte și Bodo Herold, Membru. În perioada următoare, nominalizările așteaptă aprobarea Agenției de Supraveghere Financiară (ASF).

“Avem încredere că urmează o perioadă foarte bună pentru noi, o creștere din toate punctele de vedere: calitatea serviciilor, cultura organizațională, cifră de afaceri etc. Am ajuns cu perseverență, curaj și multă muncă până aici, promitem și mai mult pe viitor”, a declarat Hans-Willi Schroiff, Președintele Consiliului de Supraveghere al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance.

În prezent, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance este unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața de asigurări din România, câștigând de curând poziția de lider în piața de RCA și asigurări generale.

Ce mai trebuie să citeşti