Ciorbea atacă OUG la CCR: „Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență”
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a declarat vineri că va ridica la CCR excepția de neconstituționalitate pentru "OUG 13 din acest an" (nr-OUG de modificare a Codurilor penale), precizând că documentul va fi trimis "în câteva minute" la Curtea Constituțională. UPDATE: Președintele CCR Valer Dorneanu a declarat că așteaptă să primească sesizarea, dar îi va da termen în conformitate cu
“Am decis să ridic excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 13/2017, care va pleca în câteva minute spre CCR. (…) OUG este neconstituțională în ansamblu, în opinia noastră”, a spus Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.
El a menționat că în excepția de neconstituționalitate se arată că nu sunt îndeplinite criteriile privind urgența adoptării acestei ordonanțe, dar sunt incluse și obiecții cu privire la modul de legiferare în privința abuzului în serviciu, care discriminează între diverse acte normative și “scoate de sub incidența legii penale activitatea aproape întregii administrații din România”.
“Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanța de urgență în cazul în care se declanșează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speță”, a adăugat Avocatul Poporului.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026