Ciolacu: România susține cooperarea în domeniul securității spațiului extra-atmosferic
România pledează pentru utilizarea pașnică a spațiului extra-atmosferic și dezvoltarea unor norme de comportament responsabil la nivelul spațiului, spune premierul Marcel Ciolacu, în timpul unei întrevederi cu administratorul NASA, Bill Nelson.
„România pledează pentru utilizarea pașnică a spațiului extra-atmosferic și dezvoltarea unor norme de comportament responsabil la nivelul spațiului”, a subliniat șeful Executivului român, amintind că țara noastră a semnat, la 1 martie 2022, Acordurile Artemis – principii de cooperare pentru explorarea civilă și utilizarea pașnică a Lunii, a planetei Marte, a cometelor și asteroizilor în contextul programului de explorare spațială Artemis condus de NASA.
Totodată, premierul Ciolacu a susținut necesitatea unei cooperări sporite în domeniul securității spațiului extra-atmosferic, în contextul internațional actual marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că România pledează pentru utilizarea pașnică a spațiului extra-atmosferic, precum și pentru norme de conduită responsabilă a statelor în acest spațiu de importanță esențială în actualul mediu internațional.
„Cred că domeniul spațial va continua să inspire tinerii să urmeze cariere în știință, tehnologie, inginerie și matematică și va motiva tinerii cercetători să lucreze în cadrul proiectelor pentru dezvoltarea programelor de înaltă tehnologie”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, printre alții, Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Daniel Cruțeanu, Președinte Agenția Spațială Română (ROSA) și Kathleen Kavalec, Ambasadoarea SUA în România.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026