Ciolacu promite debirocratizarea procedurii pentru ocuparea posturilor din sănătate
Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții sindicatelor din sănătate au convenit, miercuri, în cadrul unor consultări avute la Palatul Victoria, asupra debirocratizării procedurii pentru ocuparea posturilor din sectorul sanitar, care să fie aplicată începând de anul viitor.
Astfel, pentru asigurarea continuității serviciilor medicale, va fi aprobată de Guvern o soluție legislativă care să permită ca fiecare post vacantat în sistemul public de sănătate să fie ocupat prin concurs, fără a mai fi nevoie de Memorandum adoptat în ședința de Guvern.
Măsura va simplifica procedura de ocupare prin concurs a posturilor vacantate din sistemul public de sănătate.
De asemenea, reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor din sănătate au discutat găsirea unor soluții de angajare în sistemul public de sănătate a tinerilor medici specialiști.
„Perspectiva creșterilor salariale pentru angajații din sistemul de sănătate și eliminarea inechităților salariale au fost, de asemenea, discutate, în contextul aprobării de către Guvern a proiectului de buget pentru anul viitor”, a transmis Guvernul.
Consultările între reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor din sănătate vor continua.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026