Ciolacu: Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”
Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul ”Sprijin pentru România”, anunță liderul PSD, Marcel Ciolacu. El precizează că Legislativul a dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi și a majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură și industria alimentară.
„Astăzi (miercuri – n.r.), Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul <Sprijin pentru România>! Am dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi și am majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură și industria alimentară. Ambele măsuri vor intra în vigoare de la 1 iunie. Toate măsurile din acest pachet economic și social vor fi aplicate exact cum au fost anunțate. Românii, agricultura și economia românească au nevoie de soluții și de sprijin pentru a trece cu bine peste această criză, nu de contre politice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.
El are un mesaj și pentru cei care au criticat programul „Sprijin pentru România”.
„Iar celor care au atacat sau criticat acest program, le reamintesc că nu au fost în stare să prezinte nicio soluție alternativă. Doar au criticat Guvernul, dar nu au propus nimic în loc. PS: Miniștrii USR ai Sănătății au găsit 780 de milioane de euro pentru a cumpăra zeci de milioane de doze de vaccin, cu mult peste necesar, însă nu au găsit resurse să asigure o masă decentă pacienților din spitale. Rușine!! De asta trebuie să rămână în opoziție”, conchide Ciolacu.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026