Ciolacu: CEC și EximBank au obligația să intervină pe piața RCA
Președintele Camerei Depitaților, Marcel Ciolacu, liderul PSD, afirmă, vineri, că EximBank și CEC Bank „au obligația” să intervină pe piața RCA, după decizia ASF privind compania Euroins.
„Am vândut toate firmele de asigurări, iar astăzi, când a doua companie intră-n insolvență, căutăm soluții și căutam în continuare vinovați. Avem obligația, au obligația cei de la CEC, de la EximBank să creeze pârghiile de care au nevoie românii ca statul român să poată interveni eficient pentru români și pentru companiile românești. S-a terminat cu amatorismul”, spune Marcel Ciolacu.
El afirmă că în noul program de guvernare va exista „patriotismul economic”.
„Avem obligația ca în ac perioadă nu foarte ușoară să apărăm populația și companiile românești prin programe. Am identificat deja două domenii – industria alimentară și industria materialelor de construcții – două domenii deficitare ale Ro. Trebuie să venim cu programe de susținere, acceptate și de CE, de dezvoltare a domeniilor esențiale ale României”, adaugă liderul PSD.
ASF a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății.
„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat de presă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026