Ciolacu, atac la vârful statului: președintele a fost frecvent producător de tensiune în societate
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit în Parlament despre rolul președintelui statului în sistemul politic din România, militând pentru modificarea Constituției. Președintele a fost de multe ori un producător de tensiune în societate, și-a justificat solicitarea Marcel Ciolacu.
Discursul președintelui PSD a atins problema modificărilor constituționale, inclusiv cele care vizează administrația prezidențială.
„Trebuie ca cei care vor lucra la reformarea Constituției să se pronunțe dacă acest sistem în care președintele este o struțo-cămilă între un președinte francez și un monarh spaniol mai poate funcționa în România”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD susține că în ultimii 30 de ani președinții au produs tensiuni în societate, încălcându-și rolul stabilit de Constituție.
„Rolul președintelui a fost gândit ca un producător de consens, dar, din păcate, a sfârșit de multe ori în a fi un producător de tensiune în societate”, a explicat șeful PSD.
Discursul a fost ținut luni în timpul ședinței solemne de la Parlament pentru marcarea a 30 de ani de la adoptarea Constituției.
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026