Cinema City inaugurează la Râmnicu Vâlcea un multiplex de 5 milioane de euro
Cinema City a inaugurat în Shopping City Râmnicu Vâlcea cel de-al 26-lea multiplex din România și al 6-lea din regiunea Olteniei.
Noul cinema cuprinde 6 săli, cu un număr total de peste 1.052 locuri, iar valoarea investiției se ridică la 5 milioane de euro, fiind realizată de Cinema City România împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe pe plan mondial. Compania are 26 de multiplexuri cu un total de 237 de săli, în 19 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.
Recent, grupul Cineworld a preluat lanțul american Regal Cinemas, în urma unei achiziții în valoare de 3,6 miliarde de dolari, creând, astfel, cel de-al doilea cel mai mare operator de cinematografe din lume, acoperind o piață de aproximativ 500 milioane de persoane și fiind prezent în 10 țări, cu peste 9,500 de săli de cinema în Europa, Israel și SUA.
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026