Cine vrea să fie milionar?

Andrei Pitiș are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, și Froala, un start-up ieșit pe piață în 2014, cumpărat de o companie americană.
Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiș, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alții.
Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
Pentru a ajunge acolo trebuie să ieși din ideea ta, pe care o consideri genială și pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereți pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
Mai mult decât atât, trebuie să accepți să vină și alții în companie, adică să-ți dai, să-ți vinzi o bucată din business „pe nimic, pe semințe”, așa cum este expresia.
Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relații, pentru a deschide alte uși, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulți bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
Iar aici foarte mulți se împotmolesc și nu înțeleg de ce nu înaintează, de ce nu reușesc să scoată capul la suprafață, de ce li se închid uși.
Cum să-mi dau ideea pe semințe?
Și în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei și rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
Face parte din cultura noastră.
Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărții „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere față de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendințe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica față de schimbare și cantonarea în prezent și controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greșelilor.
El adaugă: Deși inteligența și creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din țările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o țară competitivă, inovativă, performantă economic, în educație sau sănătate. Dacă am învăța să avem încredere unii în ceilalți, am coopera mai bine și am fi astfel în stare să construim împreună instituții sociale moderne, care să ne utilizeze potențialul intelectual bun pe care îl avem.
Andrei Pitiș are o idee generoasă, dar are nevoie și de start-up-uri, și de antreprenori dispuși să se deschidă, dispuși să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuși să lucreze pentru alții pe nimic la început. Și chiar mult timp după aceea.
Iar acest lucru ar fi în contradicție cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management și avem o frică strămoșească de a ne apăra și de a nu fi furați.
Întrebarea și provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiș este: Dacă aveți idei, veniți la mine, vreau să vă fac milionari.