Cine sunt miliardarii pe care IT-ul i-a creat în 2013
IT-ul în general și softul în special au fost vedetele burselor de peste ocean în 2013 și au creat miliardari noi, în timp ce clasicii domeniului au crescut și și-au păstrat pozițiile de forță.
Anul 2013 a fost mai mult decât bun pentru Twitter. Listarea la bursa din New York a făcut cele mai multe valuri în acest an, veniturile companiei sunt în continuă creștere, iar analiștii îi prevăd un 2014 și mai prolific. Compania a strâns 1,82 miliarde de dolari și a ocupat a treia poziție în clasamentul intrărilor pe bursa de la New York, după Google și Facebook.
Gigantul condus de Mark Zuckerberg a atras anul trecut 16 miliarde de dolari, iar Google a obținut 1,9 miliarde de dolari prin oferta publică inițială derulată în 2004.
Pe parcursul procesului de listare la bursă, Twitter a învățat din greșelile pe care le-au făcut predecesorii săi. Astfel, Twitter a început cu un IPO sub 20 de dolari/acțiune și a ridicat miza până a ajuns la prețul final de 26 de dolari/acțiune. De asemenea, Twitter și-a ales drept consultanți pe cei de la Goldman Sachs și au ales să se listeze în luna noiembrie, perioadă favorabilă pentru cotații.
După succesul de la bursă, Twitter a ajuns în atenția multor investitori și a devenit cea mai importantă intrare pe bursă a anului 2013. Această reușită a alimentat și concurența pe care o are cu rețeaua de socializare Facebook.
Cele două companii sunt într-o rivalitate continuă, care nu ține doar de concurența financiară: Facebook a dorit să cumpere Twitter încă din anul 2008 pentru suma de 500 de milioane de dolari. Mai mult decât atât, cei doi coloși s-au luptat în 2012 pentru preluarea aplicației Instagram, câștigătorul fiind Mark Zuckerberg. Lupta celor doi rivali a continuat și în 2013, când Facebook a preluat de la Twitter butonul hashtag. Acesta are rolul de a grupa statusurile cu același subiect și este o marcă inconfundabilă a rețelei Twitter.
Nici concurența financiară nu este de neglijat. Cele două rețele de socializare câștigă sume importante din publicitate, iar acesta este un alt domeniu în care fiecare, la rândul ei, și-ar dori să fie lider de piață. Twitter este numărul 1 în ceea ce privește publicitatea pe dispozitivele mobile. Potrivit datelor oficiale, compania a obținut peste jumătate din veniturile pe 2013 din publicitatea pe smartphone-uri și tablete. Facebook stă mai prost la acest capitol, însă se bucură de primul loc în domeniul publicității online accesate de pe PC-urile personale. Deși aduce venituri consistente, acest tip de publicitate a rămas în urmă, iar Mark Zuckerberg a anunțat că își va centra atenția pe dispozitivele mobile, adică pe publicitatea care i-a adus venituri de doar 41% în trimestrul al doilea al anului 2013.
Pentru 2014, conducerea Facebook estimează venituri de cel puțin un miliard de dolari dintr-o nouă formă de publicitate, cea video, care va intra pe piață la începutul anului și se va difuza fără sunet. Și Twitter anticipează câștiguri de aproximativ un miliard de dolari din publicitatea de pe telefon sau tabletă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026