Cine este și ce avere are cel mai bogat CIOBAN din România
Există în România un fermier ca nimeni altul, a cărui ascensiune te lasă perplex.
În urmă cu trei ani, Agrointel a contactat APIA, Ministerul Agriculturii și asociațiile de profil în căutarea celui mai mare oier al țării. Între primul și următorul clasat era un salt imens. Liderul, Dumitru Andreșoi, avea la nivelul anului 2011 nu 2.000, nu 5.000, ci 8.600 de oi mame, 1.700-1.800 de mioare, 8.500-8.600 de miei și 500 de berbeci. În total, 19.300-19.500 animale.
În 2014, același ciobani avea 24.000 de oi mame, 20.000 de miei, 1.000 de berbeci. Adică 45.000 animale, o creștere de 250% în trei ani. Și numărul de animale auxiliare este pe măsură: “Nu știu exact câți câini am, dar peste 200 în mod clar am. Și măgăruși tot peste 200. Sincer nu mă știu toți câinii, că-s prea mulți”.
De asemenea, în 2011 lucra 7.000 de hectare de teren, din care 1.000 erau în proprietate, restul în arendă sau concesionate. În 2014, omul de afaceri declara: „Acum facem contracte încontinuu, în ultimele zile, și de arendă și de concesiune. În plus, cumpăr tot ce e la vânzare agricol: pășune, fânaț, arabil. Știu doar că anul trecut am avut undeva la vreo 14.000 de hectare, din care mai mult de jumate au fost ale mele. Din Hunedoara până în Cluj, Satu Mare, Arad, am terenuri”. Prețul la care a achiziționează în prezent este între 2.500 euro/hectar, cel mai mic preț și până la 3.500 euro. Totul din resurse proprii: “Nu am nici un credit”.
„Pădure nu am. Din ce am eu cumpărat nu cred că am 50 de hectare de pădure. Am luat-o că era în continuarea celorlalte terenuri pe care le-am achiziționat”. Oierul precizează că absolut tot terenul pe care-l deține nu e lăsat să stea degeaba, ci e exploatat pentru desfășurarea activității.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026