Cine este miliardarul ce a renunțat complet la companie fondata de el. El a donat-o unei organizații caritabile care luptă cu schimbările climei
Șeful miliardar al retailerului de modă Patagonia a renunțat la companie. El a donat-o unei organizații caritabile care luptă cu schimbările climei, potrivit BBC. Fondatorul miliardar al retailerului de modă Patagonia a anunțat că a donat compania sa unui fond…
Șeful miliardar al retailerului de modă Patagonia a renunțat la companie. El a donat-o unei organizații caritabile care luptă cu schimbările climei, potrivit BBC.
Fondatorul miliardar al retailerului de modă Patagonia a anunțat că a donat compania sa unui fond de caritate. Yvon Chouinard a declarat că, în cadrul unei noi forme de proprietate, orice profit care nu va fi reinvestit în administrarea afacerii va fi direcționat către combaterea schimbărilor climatice. Chouinard a mai afirmat că acest lucru se va ridica la aproximativ 100 de miliarde de dolari pe an.
Patagonia vinde îmbrăcăminte pentru drumeții și alte articole de îmbrăcăminte de exterior în peste 10 țări. Fondată în 1973, veniturile sale estimate au fost de 1,5 miliarde de dolari în acest an, în timp ce averea netă a lui Chouinard este estimată la 1,2 miliarde de dolari.
„În ciuda imensității sale, resursele Pământului nu sunt infinite și este clar că i-am depășit limitele. În loc să extragem valoarea din natură și să o transformăm în bogăție, folosim bogăția creată de Patagonia pentru a proteja sursa”, a declarat antreprenorul cu privire la decizia sa de a renunța la companie.
Firma californiană dona deja 1% din profiturile sale anuale activiștilor și s-a angajat să adopte practici de protecție a mediului. Dar, într-o scrisoare deschisă adresată clienților, omul de afaceri a anunțat că vrea să facă mai mult.
Inițial, el s-a gândit să vândă Patagonia și să doneze banii în scopuri caritabile sau să scoată compania la bursă. Totuși, ambele opțiuni ar fi însemnat renunțarea la controlul asupra afacerii.
„Chiar și companiile publice cu intenții bune sunt supuse unei presiuni prea mari pentru a crea câștiguri pe termen scurt în detrimentul vitalității și responsabilității pe termen lung”, a explicat miliardarul.
În schimb, familia Chouinard, care a deținut întotdeauna compania, a transferat-o către două entități. Patagonia Purpose Trust, condusă de familie, va deține doar 2% din totalul acțiunilor acesteia, a precizat Chouinard.
Acesta va ghida acțiunile filantropice ale Holdfast Collective, o organizație caritabilă din SUA „dedicată luptei împotriva crizei de mediu”, care deține acum aproximativ 98% din companie.
„În fiecare an, banii pe care îi câștigăm după reinvestirea în afacere vor fi distribuiți sub formă de dividende pentru a ajuta la combaterea crizei”, a precizat Chouinard.
Yvon Chouinard nu este primul antreprenor care își donează averea. Anul trecut, patronul grupului Hut, care deține o serie de mărci online de produse de înfrumusețare și nutriție, a donat 100 de milioane de lire sterline unei fundații caritabile.
De asemenea, fondatorul Microsoft, Bill Gates, a promis în acest an că va „dispărea” de pe lista bogaților lumii. El a făcut o donație de 20 de miliarde de dolari către fondul său filantropic. Patronul din domeniul tehnologiei, care se estimează că are o avere de 118 miliarde de dolari, s-a angajat să își doneze averea în scopuri caritabile încă din 2010, dar valoarea sa netă s-a dublat de atunci.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026