Cine este Bertrand Dumazy, executivul care conduce afacerile liderului local al pieței de tichete de masă
Businessul Edenred, liderul local al pieței de tichete de masă, este condus la nivel global de Bertrand Dumazy, un executiv francez cu peste două decenii de carieră.
Călătoria sa aici este prima internațională făcută în 2018, iar motivul principal ce l-a adus în țară este aniversarea de 20 de ani a sistemului de tichete de masă; totodată, în acest an, compania aniversează 50 de ani de la înființarea sistemului în Franța.
În primele nouă luni ale anului trecut, 51% din businessul grupului Edenred era generat de Europa și 43% de America Latină. Cea mai mare piață a grupului este Brazilia, cu venituri care au ajuns în 2016 la 330 de milioane de euro, iar a doua cea mai importantă este Franța, cu venituri operaționale care au ajuns în același an la 195 de milioane de euro. Piața locală se află în primele 10 pentru compania cu origini franceze, cu venituri de 101, 6 milioane de lei în 2017. Dumazy nu oferă detalii referitoare la valoarea veniturilor totale înregistrate de Edenred, însă menționează că ”2017 va fi un alt an istoric pentru companie, știm că o să creștem cu mai mult de două cifre pe fiecare linie de business“.
Bertrand Dumazy și-a început cariera în 1994, trecând prin roluri și industrii variate – de la domeniul financiar până la producție de conectori sau vopsele. În 2015 a preluat conducerea grupului Edenred; în același an a devenit președinte al consiliului director al emitentului de carduri de combustibil UTA.
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026