Versiunea completă
Actualitate

Chiriac, Il Passo: România nu suportă prețurile produselor de lux

Piața de încălțăminte din România nu suportă prețurile produselor premium la nivelul celor practicate în Occident consideră proprietarul unui brand de pantofi cu care activează în România de 13 ani.

Roșca · 21 ianuarie 2013 · 1 min de citit

Piața de încălțăminte din România nu suportă prețurile produselor premium la nivelul celor practicate în Occident consideră proprietarul unui brand de pantofi cu care activează în România de 13 ani. “În Italia produsele premium și nu cele ale marilor branduri au prețuri ce variază între 280 și 380 de euro pentru o pereche de pantofi de calitate impecabilă. În România ori nu aducem astfel de produse, ori suntem obligați să reducem adaosul pentru a putea vinde.”, afirmă  Petru Chiriac, proprietarul grupului de pantofi Il Passo. Piața locală de încălțăminte, evaluată la circa 700-800 mil. euro, este dominată de jucători cu acționariat românesc, precum Il Passo, Musette, Benvenuti, Otter sau Leonardo. Dacă liderul pieței locale după cifra de afaceri din 2011, Leonardo, se adresează persoanelor cu venituri mici și medii, ceilalți targetează clienții cu venituri peste medie. O trăsătură comună a tuturor jucătorilor locali este experiența de peste un deceniu pe care o au în retailul de pantofi. Chiriac activează de 13 ani pe piața locală cu brandul Il Passo. În prezent grupul numără 16 magazine pentru toate cele trei branduri și până la finalul anului sunt planificate pentru deschidere alte 4-5.

Citiți articolul integral pe zf corporate

Ce mai trebuie să citeşti