Chinezii dau lovitura cu vaccinul anti-COVID. Îl lansează în noiembrie în condițiile în care UE nu are încă un vaccin gata
China are patru vaccinuri Covid-19 în etapa finală a studiilor clinice. Cel puțin trei dintre acestea au fost deja oferite unor subiecți în cadrul unui program de urgență lansat în iulie. O unitate a gigantului farmaceutic de stat China National…
China are patru vaccinuri Covid-19 în etapa finală a studiilor clinice. Cel puțin trei dintre acestea au fost deja oferite unor subiecți în cadrul unui program de urgență lansat în iulie.
O unitate a gigantului farmaceutic de stat China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) și Sinovac Biotech, listată în SUA, dezvoltă cele trei vaccinuri în cadrul programului de utilizare de urgență al statului.
China are patru vaccinuri Covid-19 în etapa finală a studiilor clinice. Cel puțin trei dintre acestea au fost deja oferite unor subiecți în cadrul unui program de urgență lansat în iulie.
Studiile clinice de fază 3 se desfășurau fără probleme, iar vaccinurile ar putea fi gata pentru publicul larg în noiembrie sau decembrie, a declarat Guizhen Wu, șef al CDC, expert în biosecuritate, luni într-un interviu acordat televiziunii de stat.
Wu, care a spus că nu a experimentat simptome anormale în ultimele luni după ce a luat ea însăși un vaccin experimental în aprilie, nu a specificat la ce vaccinuri se referea.
O unitate a gigantului farmaceutic de stat China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) și Sinovac Biotech, listată în SUA, dezvoltă cele trei vaccinuri în cadrul programului de utilizare de urgență al statului. Un al patrulea vaccin Covid-19 dezvoltat de CanSino Biologics a fost aprobat pentru utilizare de către armata chineză în iunie.
-
Salt Bank, banca digitală a grupului Banca Transilvania, a devenit participant direct la Bursa de Valori București. Robert Anghel, CEO: „Miza pe care o avem este să atragem noi investitorii în ecosistem”Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Cât a vândut un magazin online într-un weekend de Black Friday? Profit Way raportează o medie de 5.000 de euro pe magazin și vânzări cu 20% mai mari decât anul trecutActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Grupul Vodafone a adus și în România serviciul de securitate cibernetică administrată pentru IMM-uri, la doi ani după ce a deschis pe plan local un centru de operațiuni cyber pentru Europa. Primele sinergii din preluarea Telekom România Mobile: peste 485.000 de clienți migrați. Traficul de date, plus 30%Actualitate · 11 noiembrie 2026