China insistă ca Rusia să găsească o soluție diplomatică, pentru evitarea escaladării războiului
Administrația Chinei a insistat, joi seară, asupra necesității găsirii unei soluții diplomatice la atacul Rusiei asupra Ucrainei, cerând evitarea amplificării războiului, informează agenția Associated Press.
“Noi încă sperăm că părțile vizate nu vor închide ușa în fața păcii și că vor trece la dialog și consultări, astfel încât criza să nu escaladeze în continuare”, a declarat Hua Chunying, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
Anterior, Administrația de la Beijing a anunțat, joi dimineață, că urmărește “foarte atent” criza declanșată de atacul Rusiei în Ucraina și îndeamnă toate părțile să dea dovadă de “reținere” astfel încât situația “să nu scape de sub control”.
Cu puțin timp înainte de atacul Rusiei asupra Ucrainei, Zhang Jun, ambasadorul Chinei la ONU, îndemnase toate părțile “să rămână calme și raționale” și pledase pentru o soluție “pașnică”.
În urmă cu câteva zile, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a cerut, în discursul rostit la Conferința pentru Securitate de la München, găsirea unei soluții diplomatice la criza din Ucraina și a semnalat că se opune unui atac al Rusiei, pledând pentru respectarea suveranității națiunilor și pentru multilateralism.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026