China a devenit al cincilea exportator mondial de armament
China a depășit Marea Britanie și a devenit al cincilea exportator de armament, cu o cotă de 5% din comerțul mondial în acest sector, potrivit unui raport publicat luni de către Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).
Este pentru prima dată, din 1950, când Marea Britanie nu se mai ocupă unul dintre primele cinci locuri la nivel mondial, potrivit acestui Institut.
Exporturile chineze de armament au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, în comparație cu precedenții cinci ani, 55% dintre aceste exporturi mergând în Pakistan.
“Ascensiunea Chinei a fost cauzată, în principal, de achiziții importante de armament în Pakistan”, a declarat, citat într-un comunicat, Paul Holtom, directorul pentru Cercetare din cadrul SIPRI.
“Un anumit număr de contracte recente relevă că China devine un furnizor semnificativ pentru un număr în creștere de state importante”, afirmă acest expert.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026