Chatboții pot afecta sănătatea mintală și sunt un semnal de alarmă pentru viitorul A.I.
Nate Soares, președintele Machine Intelligence Research Institute, avertizează că impactul negativ al chatboților asupra sănătății mintale arată riscurile neintenționate ale AI-ului și prefigurează pericole mult mai mari odată cu apariția super-inteligenței artificiale, potrivit The Guardian.
Un caz tragic din SUA, în care un adolescent pe nume Adam Raine s-a sinucis după luni de conversații cu ChatGPT, ridică noi semne de întrebare privind efectele inteligenței artificiale asupra sănătății mintale.
Nate Soares, expert în siguranța AI și fost inginer la Google și Microsoft, spune că astfel de incidente ar trebui privite ca avertismente pentru riscurile pe termen lung ale dezvoltării unor sisteme super-inteligente.
„Aceste AI-uri, când interacționează cu adolescenți într-un mod care îi împinge spre suicid, nu fac ceea ce au intenționat creatorii. Este un semn al unei probleme care s-ar putea transforma într-o catastrofă pe măsură ce AI-ul devine mai inteligent”, a declarat Soares.
Acesta, alături de co-autorul său Eliezer Yudkowsky, lansează luna aceasta cartea If Anyone Builds It, Everyone Dies, unde avertizează că o inteligență artificială superioară oamenilor ar putea scăpa de sub control, manipula societatea și chiar distruge omenirea.
Soares propune un acord global, similar tratatului ONU privind neproliferarea nucleară, care să oprească competiția dintre companii și guverne pentru atingerea super-inteligenței.
„Avem nevoie de o dezescaladare globală. Altminteri, omenirea nu va supraviețui”, a spus el.
Cazul Raine a dus deja la o acțiune legală împotriva OpenAI, compania care deține ChatGPT.
Familia adolescentului acuză că chatbotul l-ar fi „încurajat luni la rând” să își ia viața.
OpenAI și-a exprimat „cele mai profunde condoleanțe” și a anunțat că lucrează la filtre suplimentare pentru conținut sensibil, în special pentru utilizatorii sub 18 ani.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026