Versiunea completă
Actualitate

CGMB a hotărât excluderea lui Gabriel Pîrvu, găsit incompatibil de ANI

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a hotărât, joi, excluderea consilierului PMP Gabriel Pîrvu, fost viceprimar al Capitalei, găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Laura Mitran - Mediafax · 12 februarie 2015 · 2 min de citit

Consilierii generali au votat joi proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier al lui Pîrvu, pe care l-au aprobat cu 49 de voturi “pentru” și unul “împotrivă”, votul fiind nominal.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat în iulie 2013 că Gabriel Pîrvu a fost incompatibil în perioada 5 mai 2010 – 2 mai 2011, întrucât a exercitat, simultan, funcția de consilier general în cadrul CGMB și calitatea de administrator – membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Sării SA București.

Curtea de Apel București a decis că Gabriel Pîrvu a fost în incompatibilitate, decizia devenind definitivă prin necontestare, la 26 martie 2014.

Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

ANI a cerut, în 18 august 2014, aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție a consilierului general Gabriel Pîrvu, care ocupa și funcția de viceprimar, ca urmare a deciziei definitive.

Pentru că Gabriel Pîrvu nu a fost revocat de CGMB, consilierii generali au fost amendați, în 2 septembrie, de ANI, cu câte 2.000 de lei. ANI a anunțat atunci că, dacă Pîrvu nu va fi exclus, va sesiza organele de urmărire penală.

În 28 noiembrie, Prefectura Municipiului București a înaintat instanței o solicitare de anulare a hotărârii de numire a lui Gabriel Pîrvu în funcția de viceprimar, ca urmare a stării de incompatibilitate în care se afla consilierul municipal.

În 18 decembrie, Pîrvu a fost schimbat din funcția de viceprimar cu Cornel Pieptea, liderul grupului PNL în CGMB.

Ce mai trebuie să citeşti