CFR vrea să cumpere energie electrică la Bursa Română de Mărfuri
Administratorul rețelei feroviare publice CFR SA a programat la 17 iulie o licitație la Bursa Română de Mărfuri (BRM) pentru achiziția de electricitate necesară consumului companiei.
“Operatorii economici interesați vor depune la BRM oferta pentru întreaga cantitate, de 20.500 MWh, din care 17.000 MWh energie electrică de joasă tensiune și 3.500 MWh energie electrică de medie tensiune, modalitatea de calcul a prețului fiind stipulată în documentația de licitație”, se arată într-un comunicat al CFR.
Perioada de livrare a energiei, utilizată în stațiile de cale ferată, secțiile și clădirile administrative ale companiei, este 1 septembrie 2014 – 30 august 2015, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea documetației și a ofertelor este 17 iulie, ședința de tranzacționare urmând să aibă loc în aceeași zi.
Evaluarea ofertelor se va realiza prin compararea propunerilor financiare determinate prin însumarea valorilor rezultate din înmulțirea prețului total (care va sta la baza încheierii contractului) cu cantitatea maximă aferentă fiecărui tip de energie (medie și joasă tensiune), precizează compania.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026