CFR SA a semnat un contract de 55 milioane lei pentru lucrări feroviare
CFR SA a semnat cu asocierea Alstom Transport - Pas 97 Impex un contract în valoare de 55,2 milioane lei, inclusiv TVA, pentru proiectarea și execuția unui sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite și a frânelor strânse, care va funcționa în apropierea a 21 de stații de cale ferată.
“Acest sistem controlează, înregistrează (starea termică) și detectează cutiile de osii, discurile de frână și bandajele roților a căror temperatură este mai mare decât abaterile admise. În orice astfel de situație, dispozitivul DCOS va declanșa automat alarme diferite în funcție de valorile temperaturilor și va transmite semnalul la bordul locomotivei, prin radio, precum și la un post central de supraveghere, în scopul de a evalua gradul de gravitate al anomaliei detectate și de a lua măsuri în consecință”, se arată într-un comunicat al CFR SA.
Sistemul va fi montat în apropierea a stațiilor Saligny, Bărăganu, Dragoș Vodă, Brănești, Crivina, Valea Largă, Băile Sărata Monteoru, Cotești, Sascut, Secuieni Roman, Târgu Frumos, Vinga, Jabar, Teregova, Drobeta Turnu Severin Est, Răcari, Movila, Murgeanca, Vadu Lat, Măldăieni și Grozăvești.
Contractul, finanțat din fonduri externe nerambursabile (71,1%) și de la bugetul de stat (28,8%), va dura 53 de luni, din care 29 de luni pentru execuție și 24 luni perioada de garanție.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026