CFR IRLU, filială a CFR Marfă, a cerut intrarea în insolvență
Societatea Comercială Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje CFR IRLU, filială a CFR Marfă, a solicitat în instanță intrarea în insolvență, cererea fiind înregistrată săptămâna trecută la Tribunalul București.
CFR IRLU a fost înființată în anul 2001, prin externalizarea activității de reparații locomotive din cadrul CFR Marfă.
Compania realizează lucrări de revizii, reparații și modernizări locomotive atât pentru operatori feroviari locali, cât și din străinătate.
Potrivit informațiilor raportate la Ministerul de Finanțe, filiala CFR Marfă a încheiat anul trecut cu afaceri de 86,1 milioane lei, pierderi de 32,1 milioane lei și un număr mediu de 1.710 salariați.
Datoriile CFR IRLU au totalizat 96 milioane lei la finele lui 2013.
CFR Marfă SA este lider pe piața transporturilor feroviare de marfă din România, cu o cotă de aproape 55% la nivelul anului trecut.
Guvernul s-a angajat față de FMI la o restructurare agresivă a transportatorului feroviar de marfă și continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic, după ce vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către Grup Feroviar Român a eșuat anul trecut.
În cadrul programului de restructurare, compania controlată de stat prin Ministerul Transporturilor a anunțat disponibilizarea a 2.500 de oameni în luna iulie, aproape 30% din numărul total de angajați.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026