CFA: România aderă la euro în 2030. Cine este responsabil pentru întârzierea aderării? Croația și Bulgaria vor intra în zona euro până în 2025
Momentul la care România ar adera la zona euro se îndepărtează, analiștii CFA România anticipând că acest lucru s-ar putea realiza cu întârziere, în 2030, în timp ce Bulgaria și Croația au fost primite de anul trecut în antecamera zonei euro și în câțiva ani pot adopta moneda unică europeană.
Momentul la care România ar adera la zona euro se îndepărtează, analiștii CFA România anticipând că acest lucru s-ar putea realiza cu întârziere, în 2030, în timp ce Bulgaria și Croația au fost primite de anul trecut în antecamera zonei euro și în câțiva ani pot adopta moneda unică europeană.
România a avut o fereastră de oportunitate între 2015 și 2017, când putea solicita oficial intrarea în antecamera zonei euro (mecanismul cursului de schimb – ERM II) pentru că atunci îndeplinea toate criteriile de convergență nominală din Tratatul de la Maastricht privind stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea finanțelor publice și a gradului de îndatorare, stabilitatea cursului de schimb și nivelul dobânzilor pe termen lung. În schimb, acum România nu mai îndeplinește toate aceste criterii.
Dar ce a greșit România și cine a greșit pentru întârzierea adoptării euro?
„Politica fiscală prociclică este principalul vinovat pentru întârzierea adoptării euro, efectele văzâdu-se și în inflație și în dobânzi. Se adaugă și contribuția pandemiei, care a încetinit procesul de aderare la zona euro“, susține Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al CFA.
România nu și-a propus cu seriozitate obiectivul trecerii rapide la euro, ci a prevalat curentul de gândire că nu suntem suficient de pregătiți. Iar întârzierea adoptării euro este o pierdere și un risc, consideră Aurelian Dochia, analist economic. ÑMulte lucruri se vor schimba în deceniul următor și o țară aflată în afara zonei euro nu va beneficia de toate avantajele și protecția pe care o aduce o integrare mai avansată.“
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026