CEO VEKA: După aprobarea preluării Gealan, vrem ca mărcile să funcționeze independent
Grupul german VEKA, care a anunțat în martie preluarea competitorului Gealan, intenționează ca după aprobarea tranzacției de către autoritățile competente să dezvolte independent cele două branduri, prezente și în România, a declarat pentru MEDIAFAX Andreas Hartleif, CEO-ul VEKA.
“După primirea aprobării achiziției din partea entităților autorizate, vom dezvolta o strategie clară ce va permite ambelor mărci să funcționeze independent. Astfel, Gealan va continua să fie parte din grupul VEKA și în viitor. Mai mult decât atât, printr-o strânsă colaborare cu managementul Gealan, vom dezvolta concepte potrivite pentru fiecare piață. După imediata finalizare a procedurilor, vom informa toate părțile interesate (angajați, clienți și publicul general) despre strategia VEKA și Gealan, iar acestea cu siguranță vor implica menținerea structurilor actuale de succes”, a afirmat Hartleif.
Astfel, VEKA intenționează să păstreze Gealan în forma actuală, datorită poziționării pe segmente diferite pe piețele unde derulează activități.
Producătorul german de profile PVC pentru ferestre și uși VEKA a anunțat în martie că va prelua grupul german Gealan, cu același obiect de activitate, tranzacția dintre cele două companii prezente și în România așteptând aprobarea autorităților competente.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026