Cel mai puternic partid din Germania și-a ales candidatul pentru funcția de cancelar: Cine este Armin Laschet, politicianul care poate deveni succesorul Angelei Merkel și, implicit, liderul Uniunii Europene
Armin Laschet a câștigat susținerea Consiliului Național al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cea mai mare forță politică din Germania, într-un vot care a expus fisurile din cadrul partidului cu cinci luni înaintea alegerilor naționale, scrie Financial Times. Treizeci și unu din…
Armin Laschet a câștigat susținerea Consiliului Național al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cea mai mare forță politică din Germania, într-un vot care a expus fisurile din cadrul partidului cu cinci luni înaintea alegerilor naționale, scrie Financial Times.
Treizeci și unu din cei 46 de membri ai comitetului executiv al CDU l-au susținut pe Laschet, în timp ce rivalul său, Markus Söder, prim-ministrul Bavariei, a înregistrat doar nouă voturi. De asemenea, au existat șase abțineri.
Rezultatul înseamnă că Laschet, premierul celui mai populat land federal – Renania de Nord-Westfalia, va fi candidatul dreptei conservatoare în cadrul alegerilor din septembrie, prin care se va alege succesorul Angelei Merkel, care a ocupat timp de 16 ani funcția de cancelar.
Söder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), partidul-soră al CDU, a declarat că va accepta fără probleme o victorie clară a lui Laschet, însă nu s-a pronunțat în urma votului de luni seara.
Rezultatul vine în concordanță cu o lungă tradiție a germanilor – liderul CDU primește șansa de a candida pentru poziția de cancelar, reprezentând atât CDU cât și CSU.
În prezent, CDU își asumă un risc prin faptul că și-a ales propriul său liderul în dezavantajul șefului CSU. Söder îl depășește detașat pe Laschet în ceea ce privește rata de aprobare la nivel național și se bucură de o popularitate mai mare în rândurile CDU.
Totodată, o bună parte din membrii CDU sunt de părere că ar avea o șansă mai puternică de câștig cu un politician ca Söder, într-un moment în care candidatul Verzilor, Annalena Baerbock, devine tot mai popular în rândurile germanilor.
Fiu de miner, Laschet a studiat dreptul și a editat un ziar catolic înainte să fie ales în Bundestag în 1994. Ulterior, a ocupat funcția de ministru al statului Renania de Nord-Westfalia, unde a devenit premier în urmă cu patru ani.
Laschet este un aliat ideologic al Angelei Merkel și a declarat deja că, dacă va fi ales cancelar, va continua politicile ei „de mijloc” din ultimii ani. Însă popularitatea lui Laschet a suferit considerabil în timpul pandemiei, fiind considerat ezitant și imprevizibil. Prin comparație, Söder, care a reușit să-și construiască o reputație de lider decisiv, a câștigat din ce în ce mai mult aprobarea cetățenilor germani.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026