Cel mai mare parc industrial din vestul României, deschis. O companie vrea să angajeze 250 de oameni
Banat Business Park, cel mai mare parc industrial din vestul României, aflat în comuna Sînandrei, județul Timiș, la o distanță de cinci kilometri de Timișoara, a fost deschis oficial joi, printre primii clienți numărându-se o companie germană care vrea să angajeze 250 de persoane.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții parcului industrial, Banat Business Park a fost inaugurat joi, fiind deschis pentru companiile interesate să își dezvolte activitatea de producție sau administrativă în Europa de Est. Parcul industrial se află în comuna Sînandrei, județul Timiș, la intersecția cu viitorul drum express care va face legătura directă între Autostrada A1 Budapesta – București, E69 și Timișoara.
Banat Business Park are o suprafață totală aproape 860.000 de metri pătrați, este construit la standarde europene și beneficiază de o infrastructură dezvoltată să răspundă solicitărilor clienților: putere electrică disponibilă de 250 MW, sistem de stingere a incendiului și hidranți certificați FM Global, gaz, apă, canalizare și fibră optică. Parcelele, în număr total de 41, se vând cu toate utilitățile incluse în prețul terenului și pot fi comasate și divizate.
Citiți mai multe pe â
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cum a reușit un producător de componente pentru industria feroviară din Craiova să lucreze cu cei mai mari jucători mondiali din domeniu? „Circa 99% din producție merge la export“Actualitate · 10 noiembrie 2026