Cel mai mare fond de investiții din lume pariază pe obligațiuni de stat
Cel mai mare fond de obligațiuni din lume, controlat de Pacific Investment Management Co., a pariat în decembrie pe titluri de Trezorerie SUA și alte bonduri guvernamentale, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a anunțat reducerea programului de relaxare cantitativă.
Astfel, obligațiunile de stat reprezentau la finele lunii decembrie 45% din activele Total Return Fund, administrat de Bill Gross, față de 37% în luna noiembrie, potrivit datelor companiei, citate de Bloomberg.
Fondul administrează active în valoare totală de 237 miliarde de dolari.
De asemenea, ponderea creditelor ipotecare în portofoliul fondului a urcat ușor, de la 34% la 35%.
Investițiile fondului în credite de pe piața SUA s-au menținut la 10% din portofoliu.
Pacific Investment Management Co., cu sediul în California, este o divizie a companiei germane de asigurări Allianz.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026