Cei mai doriți angajatori față în față cu procesele de restructurare și concediere a angajaților. Ce efect au asupra companiilor
Ani de zile, chiar decenii, companiile, în special multinaționalele, investesc în brandul lor, în imaginea lor pe care trebuie să o afișeze în public, în imaginea pe care trebuie să o arate propriilor angajați pentru a deveni, să spunem, „cel…
Ani de zile, chiar decenii, companiile, în special multinaționalele, investesc în brandul lor, în imaginea lor pe care trebuie să o afișeze în public, în imaginea pe care trebuie să o arate propriilor angajați pentru a deveni, să spunem, „cel mai dorit angajator”/”cel mai bun angajator”/”cea mai bună companie pentru care să lucrezi”/etc. Pentru un director de HR, pentru un CEO, includerea companiei pe care o conduce într-un asemenea top este „un must”.
Aceste topuri sunt vehiculate tot timpul în piață și sunt folosite de angajați pentru a vedea dacă firma la care lucrează este un angajator de top sau, dacă vor să-și schimbe jobul, pentru a afla la ce companii să se angajeze, dacă au o poziție bună în topul angajatorilor. Spre exemplu, în topul pe 2024 realizat de firma de consultanță Catalyst Solution top 20 cei mai doriți angajatori sunt Microsoft, Google, Continental, Oracle, Bosch România, IBM România, Amazon, ING Bank România, Endava, BCR, Hella Forvia, Banca Transilvania, eMag, Adobe România, Deloitte România, Bitdefender, OMV Petrom, Siemens, UiPath, Schaffler România. Dacă ne uităm în acest top, multe din companii sunt din industria de IT, începând cu Microsoft și terminând cu UiPath.
Dar ce te faci când o companie dintr-un asemenea top – cel mai dorit angajator – începe să dea oameni afară pentru că s-au schimbat condițiile din piață, pentru că de la headquarter a venit directiva de reducere de costuri și de maximizare a profitului etc.? De aproape doi ani, piața de IT s-a schimbat, iar multe companii din această industrie, în frunte cu marile nume, au dat oameni afară sau încep să dea. O asemenea operațiune de restructurare, de concediere, schimbă percepția oamenilor despre companiile respective? Nu prea. BCR și OMV Petrom au efectuat unele dintre cele mai mari restructurări din piața corporate, dând afară mii de oameni. Și se află în topul celor mai doriți angajatori. Prin 2018/2019, UiPath a fost nevoită să opereze restructurări pentru că nu mai avea bani.
Chiar și după astfel de evenimente, lumea tot votează aceste companii. Oamenii vor să lucreze la companii mari, cu nume, pentru că astfel preiau din prestigiul acestor companii, pentru că pot, în orice discuție, să spună „Eu lucrez la Amazon”, iar Amazon este una dintre cele mai mari companii din lume. Indiferent de vremuri și de situații, aceste companii au grijă să-și mențină imaginea, să ofere celor interesați numai lucruri bune, să pună accent pe marketingul brandului astfel încât să poată să depășească situațiile critice. Tot timpul, aceste companii vând o imagine aspirațională, vând povești despre fondatori, despre CEO, despre lucrurile pe care le fac, aruncând în plan secund etapele de reorganizări sau concedieri.
Când vor să atragă candidați, aceste companii vând viitorul, care întotdeauna este cu roz, cu fundiță. Cine ar mai veni la interviu sau cine s-ar mai angaja dacă la interviul de recrutare directorul de HR ți-ar spune că dacă sunt probleme tu ești primul dat afară, pe principiul ultimul venit – primul concediat. Per total, indiferent de situațiile critice, aceste companii reușesc să învingă pentru că oamenii preferă să „cumpere” o poveste frumoasă, un brand cunoscut care îți dă iluzia unei stabilități eterne decât “să cumpere” o realitate, o poveste realistă, așa cum se întâmplă în realitate. Avantajul acestor mari companii este că au bugete mari în fiecare an, pe care le investesc în imagine, în crearea de brand, în crearea unor percepții pozitive în piață, care să atragă clienți care să cumpere produsele și serviciile realizate, și candidați care să dorească să se angajeze acolo.
Dincolo de a plăti un salariu, de a oferi un pachet salarial cu multe beneficii, aceste companii investesc în trainingul angajaților chiar dacă știu că aceștia le “cumpără” gratis și apoi “le vând”, atunci când vor să plece, când se duc cu CV-ul în altă parte. Companiile românești încă sunt la început, dar fac și ele progrese în privința politicilor de resurse umane. Problema este că atunci când fac restructurări, când dau afară oameni, ecoul în piață este mult mai puternic, iar oamenii țin minte acest lucru. Dar pe măsură ce trec anii iar companiile românești reușesc să se mențină în piață, astfel de evenimente vor trece neobservate, așa cum, acum, trec fără probleme restructurările și concedierile din firmele de IT/tehnologie.
(cristian.hostiuc@zf.ro)
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026