Cea mai scăzută temperatură din țară, minus 27 de grade Celsius, la Întorsura Buzăului
Cea mai scăzută temperatură din țară, respectiv minus 27 de grade Celsius, a fost înregistrată, miercuri dimineață, la Întorsura Buzăului, în județul Covasna, în timp ce la Joseni, în Harghita, au fost minus 24,4 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Minima națională a zilei, de minus 27 de grade Celsius, a fost măsurată la stația meteo din Întorsura Buzăului miercuri dimineață, în jurul orei 7.30.
”Temperatura măsurată la Întorsura Buzăului a fost minima zilei înregistrată miercuri dimineață în țara noastră. Este o temperatură sub limita multianuală, dar nu este nimic nemaîntâlnit în februarie, când se înregistrează în mod obișnuit valori termice sub minus 20 de grade Celsius în depresiunile intramontane”, a declarat meteorologul Adrian Boariu de la Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii spun că la Întorsura Buzăului temperatura a scăzut brusc de la o zi la alta, cu aproximativ 18 grade Celsius, având în vedere că cea mai coborâtă valoare termică a dimineții de marți în localitate a fost de minus 8,8 grade Celsius.
Valori termice extrem de scăzute s-au înregistrat și în județul Harghita, unde minima dimineții a fost de minus 24,4 grade Celsis la Joseni, în timp ce la Miercurea Ciuc au fost minus 23 de grade Celsius, la Toplița minus 19 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc minus 15 grade Celsius.
În Harghita, cea mai ridicată temperatură înregistrată miercuri dimineață a fost de minus 14 grade Celsius, la stația meteo Bucin.
Potrivit meteorologilor, și în acest județ temperatura s-a răcit accentuat, diferența dintre valoarea termică minimă de marți și cea înregistrată miercuri dimineață fiind de 12 grade Celsius.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026