Cea mai nouă lege, adoptată TACIT de Senat
Senatul a adoptat tacit, miercuri, proiectul de lege prin care se abrogă prevederile din Legea privind BNR, prin care membrii Consiliului de administrație al BNR nu răspundeau civil sau penal, dacă instanțele judecătorești constatau omisiunea îndeplinirii atribuțiilor de supraveghere prudențială.
„Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuții de supraveghere prudențială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacã instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu buna-credință ș fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de supraveghere prudențială. Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare inițiate împotriva persoanelor prevăzute anterior se suportă de Banca Naționalã a României”, arătau cele două prevederi abrogate în urma adoptării inițiativei legislative.
Inițiatorul proiectului de lege, senatorul PNL, Daniel Zamfier, susține că cele două prevederi vizau un dezechilibru în privința răspunderii tururor cetățenilor în fața legii.
“Statuează un regim privilegiat pentru aceste categorii de personal, un nou tip de imunitate care este de natură să creeze un dezechilibru în ceea ce privește răspunderea tuturor cetățenilor în fața legii în legãtură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, imunitate ce excede cadrului constituțional”, a afirmat Daniel Zamfir, în expunerea de motive a proiectului.
Acesta a adăugat că menținerea prevederilor în proiectul de lege este o lipsă de asumare a responsabilitățilot factorilor din cadrul BNR.
“Practic prin menținerea acestor prevederi în Legea privind Statutul BNR putem vorbi despre o lipsă se asumare a responsabilității factorilor decizionali din cadrul BNR în condițiile în care aceștia nu răspund în fața legii pentru decizii de importanță majoră asupra legii și a societății economiei românești”, potrivit sursei citate.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026