Cea mai mare listare din ultimii cinci ani: Lyft a fost evaluată la 24,3 miliarde de dolari
Acțiunile companiei de servicii de transport Lyft, principalul concurent al Uber, au fost stabilite, vineri, la 72 de dolari, pe fondul unei cereri puternice, compania fiind, astfel, evaluată la 24,3 miliade de dolari, la 32,5 milioane de acțiuni, transmit BBC, CNN și Reuters.
Astfel, Lyft devine cea mai mare companie listată din ultimii cinci ani, de la listarea retailerului chinez Alibaba, din 2014, iar acțiunile vor începe să fie tranzacționate pe Nasdaq vineri, sub simbolul „LYFT”.
La începutul săptămânii, Lyft a majorat intervalul de prețuri pentru oferta sa de acțiuni la 70-72 de dolari pe acțiune, de la 62-68 de dolari pe acțiune anterior, astfel că a reușit să obțină de la investitori 2,34 de miliarde de dolari.
Lyft a devenit prima companie de servicii de transport care se listează, în fața rivalului său Uber, care urmează să se listeze pe piață la începutul luni aprilie. Listarea Uber este una dintre cele mai așteptate din acest an, unii analiști estimând că poate să ajungă la 120 de miliarde de dolari. De asemenea, aplicațiile Pinterest, Slack și Postmates plănuiesc să se listeze în acest an.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026