Cea mai mare economiei a Europei pierde lupta competitivității: Exportatorii suferă cea mai gravă prăbușire de la pandemie încoace, avertizează Bundesbank
Exportatorii germani au pierdut teren semnificativ pe piețele globale începând din 2021, în principal din cauza unei deteriorări pe scară largă a competitivității țării, a declarat Bundesbank luni, informează Reuters. Potrivit raportului lunar al Bundesbank, mai mult de trei sferturi…
Exportatorii germani au pierdut teren semnificativ pe piețele globale începând din 2021, în principal din cauza unei deteriorări pe scară largă a competitivității țării, a declarat Bundesbank luni, informează Reuters.
Potrivit raportului lunar al Bundesbank, mai mult de trei sferturi din pierderile de cotă de piață ale Germaniei în materie de export, între 2021 și 2023, au rezultat din înrăutățirea condițiilor de ofertă, care au făcut ca exportatorii locali să fie mai puțin competitivi la nivel internațional.
Raportul a constatat că declinul a fost extins în toate sectoarele și relativ sever în comparație cu standardele internaționale, semnalând provocări structurale adânc înrădăcinate pentru cea mai mare economie a Europei.
Industrii precum ingineria mecanică, echipamentele electrice și sectoarele mari consumatoare de energie, cum ar fi industria chimică, s-au numărat printre cele mai afectate, potrivit raportului.
Studiul a indicat, de asemenea, impactul creșterii prețurilor la energie și al perturbărilor persistente ale lanțurilor de aprovizionare, care au afectat puternic exportatorii germani în perioada 2021–2023 analizată în raport.g
Raportul a cerut reforme urgente pentru îmbunătățirea climatului de afaceri din Germania, inclusiv măsuri pentru stimularea participării la muncă, reducerea barierelor pentru migranții calificați, tăierea birocrației și creșterea stimulentelor fiscale pentru investițiile private.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026