Cea mai dorită hartă de investitorii în verde
În acest moment, sunt două zone din țară care sunt complet încise pentru noi investiții în proiecte de producere a energiei. Din păcate, acestea sunt și cele care au cel mai bun potențial, cel puțin pentru energia regenerabilă. Este vorba despre zona de sud-est, cu județe precum Tulcea și Constanța, aproape ocupate de eoliene în primul val de dezvoltare a energiei verzi, și partea de sud-vest. În…
În acest moment, sunt două zone din țară care sunt complet încise pentru noi investiții în proiecte de producere a energiei. Din păcate, acestea sunt și cele care au cel mai bun potențial, cel puțin pentru energia regenerabilă. Este vorba despre zona de sud-est, cu județe precum Tulcea și Constanța, aproape ocupate de eoliene în primul val de dezvoltare a energiei verzi, și partea de sud-vest. În rest, investitorii în energie verde și nu numai, au aproape 14.000 MW de capacitate pe care îi pot ocupa pe întreg teritoriul țării, arată datele disponibile pe site-ul Transelectrica.
România vine după o pauză de un deceniu în ceea ce privește proiectele eoliene și un blocaj aproape similar pe partea de proiecte solare, excepție fiind prosumatorii. Dar planurile la nivel local sunt majore pentru orizontul 2030. România ar trebui ca în următorii șapte ani să aibă o dezvoltare semnificativă pe zona de unități de producere de energie, vedeta fiind desigur energia verde.
Astfel, dacă în vechiul PNIESC (Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice) România trebuia să ajungă în 2030 la 25 GW putere instalată, de la 18,6 GW în prezent, în actualul PNIESC ținta este setată pentru 30 GW.
Pe zona de proiecte solare, România ar urma să ajungă la o capacitate instalată de 8,3 GW, față de 5 GW în vechiul PNIESC și 1,4 GW în prezent. Solarul va deveni astfel forța dominantă ca și capacitate din sistemul de producție local, depășind cei 6,9 GW ai Hidroelectrica.
Energia eoliană ar trebui să ajungă la o capacitate de 7,6 GW, de la 5,2 GW în vechiul PNIESC și circa 3 GW în prezent. Astfel, dacă ponderea surselor regenerabile de energie pentru anul 2030 era setată la 30,7%, în noua variantă ea ar trebui să ajungă la 36% la nivelul anului 2030.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026