Cea mai bună veste! Românii ar putea avea vinerea zi scurtă de 6 ore
Cea mai bună veste! Românii ar putea avea vinerea zi scurtă de 6 ore
Cât privește modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate, acesta va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern, potrivit sursei citate.
”Scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariații în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare, dar nu în detrimentul muncii”, susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege. Vedeți AICI cea mai bună lege pentru români. Când ar putea intra în vigoareCe mai trebuie să citeşti
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026