Cea mai așteptată autostradă din România a devenit obiectiv de interes național
Președintele Klaus Iohannis a declarat că în ședința CSAT de la data de 30 iulie că a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploiești-Brașov să fie declarat obiectiv strategic de interes național. El a spus că a atenționat-o pe premierul Viorica Dăncilă că Guvernul încalcă obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei.
“Tot în cadrul ședinței de astăzi, am aprobat ca proiectul autostrăzii Ploiești-Brașov să fie declarat obiectiv strategic de interes național. În acest context, am atenționat-o pe doamna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce și care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei”, a afirmat, marți, președintele Klaus Iohannis, după ședința Consiliului Suprem de Apărare al Țării.
Șeful statului a mai transmis că a propus declararea Autostrăzii Moldovei ca obiectiv strategic de interes național.
“Avem o nouă dovadă a incapacității acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluții care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării și acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes național, lucru pe care l-am propus foarte concret în ședința CSAT-ului de astăzi”, a mai spus acesta.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026