Cea mai bogată familie regală din Europa a construiește și controlează discret un imperiu cât PIB-ul României: În conturile Casei de Liechtenstein, cu o istorie de aproape 1.000 de ani, s-au adunat cu timpul nu mai puțin de 300 de miliarde de euro, iar planurile de extindere continuă
Cel mai important membru al familiei regale de Liechtenstein, una dintre cele mai mici națiuni ale lumii, conduce o dinastie de miliarde de dolari, care datează de aproape 1.000 de ani și care a trecut prin numeroase războaie și calamități,…
Cel mai important membru al familiei regale de Liechtenstein, una dintre cele mai mici națiuni ale lumii, conduce o dinastie de miliarde de dolari, care datează de aproape 1.000 de ani și care a trecut prin numeroase războaie și calamități, scrie Bloomberg.
În prezent, imperiul financiar din spatele prințului Hans-Adam al II-lea de Liechtenstein valorează nu mai puțin de 300 de miliarde de euro, iar majoritatea banilor vin din domeniul în care prințul este cel mai versat: gestionarea banilor pentru super-bogații lumii.
LGT Group, banca privată și firma de gestionare a activelor familiei regale, a raportat luna trecută un nivel record al activelor gestionate, de aproape 314 miliarde de euro la 30 iunie, o creștere de 6% de la sfârșitul anului trecut.
„Ne concentrăm pe creștere organică”, a declarat Olivier de Perregaux, 58 de ani, director executiv al LGT Private Banking.
Creșterea rapidă a LGT reflectă un fel de revenire a Liechtensteinului, o mică națiune alpină de 39.000 de locuitori care, cândva, se număra printre cele mai renumite paradisuri fiscale din lume.
Firma, veche de aproximativ un secol, și-a dublat activele administrate și veniturile din exploatare în ultimul deceniu, revenindu-și după ce, în urma crizei financiare din 2008, SUA și alte națiuni au luat în vizor centrele financiare offshore.
LGT se numără printre firmele care au recrutat personal de la Credit Suisse după ce creditorul cu sediul la Zurich s-a prăbușit și a fost achiziționat de UBS Group AG, contribuind la creșterea numărului de angajați la aproximativ 5.000.
În august, fostul director executiv al Credit Suisse, Ajay Punjabi, s-a alăturat unității de avere din India a LGT, unul dintre cei cel puțin o jumătate de duzină de foști angajați ai băncii elvețiene care s-au alăturat firmei în acest an.
De asemenea, impulsul LGT îl ajută pe prințul Hans-Adam să urce în rândurile ultra-bogaților, consolidând statutul de cel mai bogat membru al familiei regale din Europa, în vârstă de 78 de ani.
Prințul, unicul beneficiar al rezultatelor LGT, este în prezent pe locul 215 în topul celor mai bogate personae din lume , cu o avere de aproximativ 9,2 miliarde de dolari – urcând 71 de poziție mai mult decât la începutul acestui an, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026