Ce va face PSD-ul în cazul unei crize politice? Grindeanu: Suntem dispuși la rezolvare rapidă
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că partidul este pregătit să contribuie la o soluționare rapidă în cazul unei crize politice, însă deciziile vor depinde de condițiile pe care social-democrații le vor stabili după consultarea internă de luni.
„Noi suntem dispuși, rapid, după decizia de luni, dacă va fi una de tipul retragerii de la guvernare, să participăm activ la rezolvarea rapidă a unei crize politice. Dar ținând cont de ceea ce vom avea noi ca și cerințe”, a afirmat Grindeanu, la o conferință de presă susținută la Sediul PSD din Sighetu Marmației.
Grindeanu a respins ideea că PSD ar acționa sub presiune sau teamă și a subliniat că opțiunea partidului ține de responsabilitate politică.
„Nu ne temem. Aici nu-i cu teamă. Nu există această noțiune. Noi, luni, luăm o decizie. Votează și aleși locali, cei aproape 1700 de primari și consilierii județeni și deputații. Nu votează doar conducerea partidului, votăm vreo 5000 de oameni și votăm în mod rațional, lucid, calea pe care să meargă PSD”:
„Indiferent de culoarea politică, indiferent că ești de stânga, de dreapta, de centru, de extreme, nu cred că ești un om rațional, nu cred că îți dorești să o duci din ce în ce mai rău, nu-ți dorești să ai din ce în ce mai mult șomeri, nu-ți dorești ca inflația să se mențină la 10%, nu-ți dorești ca puterea de cumpărare a pensionarilor, de exemplu, să scadă cu 25% în ultimele șase luni, îți dorești ca toți acești indicatori să revină pe o pantă, să spunem, ascendentă”, spune Grindeanu.
Totodată, liderul PSD critică funcționarea actualei coaliții de guvernare. „În acest moment, cel mai grav lucru, din punctul meu de vedere, legat de această guvernare, dincolo de indicatorii macroeconomici, care sunt foarte importanți și că direcția e proastă, e faptul că a devenit aproape neguvernabilă România. Și s-a pierdut speranța”.
„Vom avea o nouă realitate de luni încolo, o nouă realitate politică, care va fi una nouă nu doar pentru PSD, ci și pentru PNL și pentru USR și pentru AUR, la care unii vor dori să se alieze, să facă o nouă coaliție”, a afirmat Sorin Grindeanu.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026