Ce trebuie să știm despre contractul de telefonie mobilă. ANCOM: Atenție la perioada minimă!
ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie, internet sau televiziune din România în privința contractelor pe care aceștia le încheie cu furnizorii de servicii, deoarece retragerea dintr-un acord înainte de expirarea termenului poate duce la penalități.
„Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunțarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunțe la serviciul pe care îl dețin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au și să se asigure că au ieșit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalități pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele Autorității Naționale de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Reprezentanții Autorității spun că furnizorii de comunicații electronice sunt obligați să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, însă trebuie să aibă și perioade contractuale de 12 luni, iar după expirarea perioadei minime contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.
„Furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită și perioadă contractuală inițială în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice. Renunțarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalități. Excepție fac situațiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor”, arată un comunicat al ANCOM.
Autoritatea mai precizează că, în funcție de strategia comercială a fiecărui furnizor, se pot concepe și oferte care presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la prețuri standard (fără beneficii sau reduceri), iar avantajul pentru utilizatori este acela că acest tip de contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalități.
„Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicații electronice din România a reieșit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungește succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcție de prevederile concrete ale contractului și de solicitările abonaților. În acest caz, după expirarea perioadei minime inițiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime inițiale, utilizatorii pot renunța la contract fără plata penalităților de reziliere anticipată”, precizează Autoritatea Națională.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026