Ce spune Mitropolia Moldovei despre preotul acuzat că a lovit cu capul de perete un elev în vârstă de 11 an
Profesorul de religie acuzat că a tras de urechi și a lovit cu capul de perete un elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca, județul Botoșani, „nu va mai preda sigur”, spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.
Cazul preotului acuzat că a lovit un elev din localitatea Baranca, județul Botoșani, la ora de religie a ajuns și în atenția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care așteaptă acum rezultatul anchetelor declanșate de Poliție și Inspectoratul Școlar.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că o decizie în acest caz va fi luată la finalizarea anchetelor începute deja de Poliție și Inspectoratul Școlar, însă preotul nu va mai preda religie.
„Așteptăm să vedem ce spun autoritățile, Poliția și Inspectoratul Școlar. Ei au mijloace, noi ne vom asuma și se vor lua măsurile care se cuvin. Sigur, preotul nu va mai preda. Noi vom retrage binecuvântraea”, a declarat Sturzu.
Preotul a recunoscut că l-a tras pe elev de urechi
Potrivit acestuia, preotul a recunoscut că l-a tras pe elev de urechi, dar a spus că nu l-a lovit.
„Din ce am vorbit și noi cu preotul, elevul respectiv este de altă confesiune. A stat la oră pentru că nu avea unde să meargă. E absurd ce s-a zis că a fost pus să-și facă crucea. Nu avea de ce. Elevul nu avea nicio implicare la oră. Dar nu a stat liniștit deloc, comenta, contrazicea preotul. La sfârșitul orei i-a zis preotul să nu mai facă așa ceva. A spus că doar l-a tras de urechi. Dar și dacă e așa, nu e admisibil, nu trebuia”, a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Două anchete au loc în județul Botoșani după ce mama unui elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca a cerut intervenția medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de urechi și lovit cu capul de perete de către un profesor de religie.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026