CE solicită băncilor din Grecia să oprească finanțarea către subsidiarele din Europa de Sud-Est
Băncile din Grecia vor fi nevoite să-și limiteze operațiunile din Europa de Sud-Est, după ce Comisia Europeană a cerut instituțiilor de credit să se angajeze că nu vor transfera fonduri cu scopul de a-și întări subsidiarele din regiune, au declarat surse apropiate situației pentru Kathimerini.
Chiar dacă măsura reprezintă o lovitură serioasă pentru bănci, acestea vor reuși să evite retragerea rapidă din Balcani, cerută de mai mulți oficiali europeni, scrie cotidianul elen Kathimerini.
În România sunt prezente mai multe bănci elene. Astfel, National Bank of Greece deține Banca Românească, Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank și Alpha Bank au operațiuni sub brand propriu.
Comisia Europeană și băncile din Grecia au convenit ca, până în 2017, instituțiile de credit elene să-și reducă operațiunile din afara țării, obiectiv care poate fi atins fără să implice neapărat vânzarea de subsidiare, au afirmat sursele citate pentru Kathimerini.
Executivul comunitar consideră că băncile care primesc ajutor de stat nu pot folosi acest sprijin pentru a-și dezvolta operațiunile din alte țări. Comisia cere, de asemenea, ca instituțiile de credit să facă pași mai rapizi și mai hotărâți în direcția vânzării de active, astfel încât să poată înapoia fondurile primite de la stat cât mai repede posibil.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026