Ce se întâmplă cu Facebook? Traficul pe platforma de social media a scăzut cu 50% în doar doi ani
Traficul pe site-ul Facebook continuă să fie din ce în ce mai scăzut, iar platforma riscă să piardă poziția de al doilea cel mai vizitat site din lume, în favoarea YouTube, potrivit unui nou studiu citat de Fortune. În ultimii…
Traficul pe site-ul Facebook continuă să fie din ce în ce mai scăzut, iar platforma riscă să piardă poziția de al doilea cel mai vizitat site din lume, în favoarea YouTube, potrivit unui nou studiu citat de Fortune.
În ultimii doi ani, traficul site-ului Facebook.com a scăzut de la 8,5 miliarde de vizite la 4,7 miliarde, potrivit SimilarWeb – o platformă care urmărește traficul pe site-urile din toată lumea.
Între timp, traficul pe YouTube a ajuns la 4,5 miliarde de vizite în luna iulie și continuă să crească. Estimările arată că acesta va depăși traficul Facebook și va deveni al doilea cel mai popular website din lume, după Google.
Google, cel mai mare motor de căutare din lume, a avut 15,2 miliarde de vizite luna trecută, potrivit SimilarWeb.
La prima vedere, aceste statistici par că ar anunța sfârșitul pentru Facebook, care s-a aflat recent în mijlocul controverselor cu privire la intimitate și cu un declin masiv pe bursă care a afectat și mai mult compania.
Cu toate acestea, SimilarWeb arată că motivul principal pentru care scade traficul pe site-ul Facebook este faptul că are un succes enorm pe mobil.
Cercetătorii concluzionează că mulți utilizatori Facebook se îndreaptă spre aplicația de mobil în loc să folosească browser-ul de internet pentru a accesa rețeaua socială. De fapt, traficul în cadrul aplicației este în creștere pentru cea mai mare rețea socială din lume.
Între timp, celelalte platforme ale Facebook, printre care și Instagram și Messenger au continuat să crească și să ajute imaginea companiei care nu trece prin cele mai bune zile.
De exemplu, cei care utilizează Instagram prin sistemul de operare Android petrec acum în medie 56 de minute pe zi în aplicație. Anul trecut, această cifră se situa la 27 de minute.
Estimând pentru viitor, SimilarWeb arată că Facebook trebuie să fie evaluată nu pe cont propriu, ci ca parte dintr-un „ecosistem” mai mare din care fac parte și aplicațiile Messenger și Instagram.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026