Ce se întâmplă când euroscepticismul se transformă în eurofobie
Ministrul britanic de finanțe George Osborne a avertizat că "economia de piață deschisă este în pericol pentru prima dată în ultimii 25 de ani", făcând aluzie la ascensiunea în politica britanică și în Parlamentul European a populiștilor din UKIP, care susțin ieșirea Marii Britanii din UE și politici izolaționiste și protecționiste care "ar putea duce economia noastră înapoi cu câteva decenii".
“Eu îl respect pe Nigel Farage, dar nu înseamnă că sunt de acord cu el. Nu cred că are răspunsuri pentru viitorul țării”, a spus Osborne.
Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP), condus de notoriul eurofob și xenofob Nigel Farage (foto), a obținut rezultate foarte bune la alegerile locale desfășurate joi în Anglia și Irlanda de Nord. În cele 160 de circumscripții unde rezultatul este deja cunoscut, UKIP a câștigat 161 de mandate, față de 338 pentru laburiști. Conservatorii au pierdut 231 de mandate, iar liberal-democrații 231.
În același timp, UKIP se pregătește de un scor bun și la alegerile europarlamentare, iar Farage se prezintă deja ca un fel de tartor al politicii britanice, potențial câștigător cu partidul său, al alegerilor parlamentare britanice din mai 2015. Într-un interviu pentru The Mail on Sunday, Farage s-a lăudat deja că va distruge Partidul Conservator și va forța Partidul Laburist să adopte o poziție mult mai critică față de Bruxelles, iar în cele din urmă va obține ieșirea Marii Britanii din UE, după care se va retrage din politică.
UKIP, prin Farage, a făcut permanent agitație pe tema afluxului de români și bulgari care ar fi urmat să năvălească în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, calificându-i pe potențialii imigranți drept “bande criminale străine”. Mai nou, Farage s-a remarcat prin declarația sa că ar fi îngrijorat dacă ar avea niște vecini români, fiindcă românii fură. Influența UKIP în politica britanică a fost ilustrată de faptul că premierul David Cameron s-a angajat să organizeze, dacă va fi reales în 2015, un referendum până în 2017 privind apartenența Marii Britanii la UE, după o renegociere a condițiilor acestei relații.
Economia britanică a crescut peste așteptări în T1 față de T4 2013, cu 0,8%, în timp ce față de T1 2013 a crescut cu 3,1%, cea mai mare creștere anuală din T4 2007, a relevat a doua estimare difuzată joi de Biroul Național de Statistică.
Investițiile au crescut cu 2,7% trimestrial și 8,7% anual, confirmându-și rolul de motor al economiei, în timp ce exporturile au scăzut cu 1% trimestrial și importurile cu 1,1%, iar consumul gospodăriilor, care realizează aproape două treimi din PIB, a crescut pentru al zecelea trimestru consecutiv, cu 0,8% trimestrial, după ce se diminuase cu 0,4% în T4 2013.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026