Ce rute aeriene a închis Wizz Air în ultimul an
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană de pe plan local după numărul de pasageri transportați, a renunțat la operarea pe trei rute în ultimul an, ca urmare a performanțelor situate sub așteptările managementului și a pierderilor generate de cererea scăzută.
“Am monitorizat atent performanța rutelor și, întrucât pasagerii decid ce rute doresc prin nivelul de interes arătat, am fost nevoiți să închidem cursele de la București la Girona (Spania) și de la Târgu Mureș la Barcelona (Spania)”, spune Daniel De Carvalho, purtător de cuvânt al Wizz Air. Compania va renunța din 17 aprilie și la zborul spre Bergamo (Italia) de pe Aeroportul Internațional Arad, care va rămâne astfel fără niciun operator aerian. Wizz Air a renunțat anterior și la zborul București – Memmingen (Germania), unde operează în prezent Lufthansa și TAROM către aeroportul prinicpal din Munchen.
În 2014, compania a lansat 21 de noi rute din București spre Malaga, Basel, Malmo, Malta, Nuremberg și Doncaster Sheffield, din Cluj spre Koln, Geneva, Bari, Malmo, Basel și Nuremberg, de la Timișoara la Memmingen, Torino, Bruxelles, Frankfurt și Bari, de la Sibiu la Dortmund și Luton și din Iași spre Treviso și Bergamo.
Wizz Air transportă anual în și din România peste trei milioane de pasageri. Wizz Air, compania deținută de fondul american de investiții Indigo Partners, nu are o entitate juridică pe piața locală, serviciile fiind facturate la compania înregistrată în Ungaria. Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână de dimensiuni standard. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiții. Recent, un angajat român concediat în mod ilegal de Wizz Air a câștigat procesul cu compania și a recăpătat slujba din companie, precum și despăgubiri morale.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026