Ce PEDEAPSĂ a primit tatăl celor doi copii care au cântat o melodie electorală pro-PSD
Tatăl celor doi copii din Baia Mare care au cântat o melodie electorală pro-PSD a fost amendat cu 2.500 de lei, iar ancheta nu e terminată. Ar putea fi luate măsuri de protecție pentru cei doi copii.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că verificările polițiștilor în acest caz nu au fost finalizate în acest moment.
„Verificările referitoare la videoclipul electoral <Hai români ieșiți la vot> cu scopul identificării tuturor persoanelor implicate în producerea acestuia nu sunt finalizate în acest moment. Dar, în urma verificărilor desfășurate până acum, s-a stabilit că videoclipul în cauză a fost realizat de tatăl celor doi minori și postat ulterior pe Facebook și Youtube. Întrucât au fost încălcate prevederile art. 40, alin. 10 din Legea 33/2007, față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 53, alin. 1, litera z, din același act normativ”, a spus Meteș.
Articolul nr. 40 din Legea nr. 33/ 2007 privind alegerile europarlamentare arată că „folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă”, iar amenda în astfel de cazuri este cuprinsă între 1000 și 2500 de lei.
Tatăl celor doi copii a primit amenda maximă, de 2.500 de lei.
Surse locale au declarat la rândul lor corespondentului MEDIAFAX că ancheta Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș, declanșată în acest caz, nu este finalizată, urmând să fie stabilite măsurile de protecție pentru cei doi copii.
„Părinții și-ar fi exprimat acordul pentru a realiza acel videoclip electoral, urmează să vedem legat de copii care, oricum, nu pot fi fiolosiți în astfel de clipuri”, au spus sursele citate.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026