Ce făceau la 25 de ani 10 dintre cei mai de succes oameni ai lumii
Drumul fiecăruia către succes este diferit: pentru unii, liniar, iar pentru alții poate trece prin mai multe puncte de cotitură. 10 dintre cei mai puternici oameni ai lumii se aflau, la 25 de ani, în ipostaze de carieră total diferite față de cele actuale, potrivit Business Insider.
1. Jeff Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, avea un job confortabil în domeniul finanțelor: la 24 de ani, cel ce avea să devină fondatorul și CEO-ul Amazon lucra la Bankers Trust, unde dezvolta un software revoluționar la acea vreme pentru instituțiile bancare. Doi ani mai târziu, a devenit cel mai tânăr vicepreședinte al băncii.
2. Donald Trump, președintele Statelor Unite, preluase imperiul imobiliar dezvoltat de tatăl său, compania Elizabeth Trump & Son, devenită ulterior Trump Organization. La scurt timp după, a început să se implice în dezvoltări de proiecte mari, profitabile, în Manhattan.
3. Actrița Jennifer Lawrence era deja laureată Oscar și câștiga milioane de dolari. La 26 de ani, Jennifer Lawrence este cel mai bine plătită actriță a Hollywood-ului, cu venituri de 46 de milioane de dolari anul trecut (înainte de taxe), potrivit Forbes. La 25 de ani, a avut rolul principal în Hunger Games. La 22 de ani, devenise a doua cea mai tânără actriță premiată cu Oscar pentru rolul ei din Silver Linings Playbook.
4. Cofondatorul Apple, Steve Jobs, listase compania și devenise milionar: până la finalul primei zile de tranzacționare, în decembrie 1980, Apple Computer avea o valoare de piață de 1,2 miliarde de dolari, îmbogățindu-și astfel fondatorii. A declarat mai târziu biografului Walter Isaacson că și-a promis la vremea aceea să nu lase niciodată banii să îi ruineze viața.
5. COO-ul Focus Brands, Kat Cole, era angajată a Hooters: COO-ul și președintele Focus Brands și fostul președinte al Cinnabon a lucrat pentru Hooters timp de 15 ani: a început ca hostess la 17 ani și a fost promovată vicepreședinte la 26. La 19 ani a fost rugată de Hooters să ajute la deschiderea unei francize în Australia; și-a petrecut astfel anii tinereții pregătind angajați globali și manageri, potrivit Fortune. Nu a absolvit niciodată o facultate, dar a studiat totuși în cadrul unui MBA. ”Am fost norocoasă că Hooters nu era o companie mai sofisticată fiindcă nu aș fi avut aceleași șanse. Nu e ca și cum absolvenți ai universităților de renume doreau un job corporate la Hooters.”
CITEȘTE CONTINUAREA ÎN PAGINA 2
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026