Ce companii de stat vrea să reformeze Bolojan? „Este vorba, din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie, de compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA”
Premierul Ilie Bolojan a susținut vineri după-amiază, la sfârșitul ședinței de guvern, un briefing de presă în care a anunțat că guvernul are în vedere reformarea companiilor de stat, fie prin listare la bursă, fie prin reorganizare, divizare sau chiar…
Premierul Ilie Bolojan a susținut vineri după-amiază, la sfârșitul ședinței de guvern, un briefing de presă în care a anunțat că guvernul are în vedere reformarea companiilor de stat, fie prin listare la bursă, fie prin reorganizare, divizare sau chiar închidere.
Acesta a menționat preponderent companii din zona de transporturi, precum Tarom, Metrorex sau CFR. Bolojan spune că interesul statului de a avea companii administrate profesionist este unul legitim, acest lucru neținând doar de banii din PNRR.
„Am făcut o analiză în săptămânile trecute, avem nu doar niște angajamente prin accesarea programelor europene, nu doar jaloane, deci, din PNRR, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie cât mai bine administrate. Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de către ministere în acest prim pachet. V-aș spune doar câteva nume, pentru că lista vi se va comunica imediat după ședință. Este vorba, din zona de transporturi, de exemplu, sau de energie, de compania Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA, Electrocentrale București, și așa mai departe”.
Guvernul a adoptat un memorandum prin care un comitet interministerial va analiza performanța a 17 companii de stat. Conform listei publicate de Executiv, acestea sunt:
1. Societatea Electrocentrale Grup SA Ministerul Energiei
2. Societatea Electrocentrale București SA Ministerul Energiei
3. Societatea OIL Terminal SA Ministerul Energiei
4. Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR – SA) Ministerul Energiei
5. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă” CFR Marfă S.A” Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
6. ROFERSPED S.A-filială a CFR Marfă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
7. C.F.R- I.R.L.U. S.A filială a CFR Marfă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
8. Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F -S.A Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
9. Societatea Feroviară de Turism S.F.T-C.F.R- S.A Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
10. Societatea Națională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R- pre-insolvență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
11. Compania Națională de Căi Ferate C.F.R SA Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
12. Societatea Telecomunicații CFR S.A Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
13. Tipografica Filaret S.A-filiala a CNCFR S.A Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
14. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători S.A” Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
15. Societatea de Reparații Locomotive C.F.R-S.C.R.L Brașov -filială a CFR Călători Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
16. Societatea de Transport cu Metroul București “Metrorex “S.A Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
17. Compania “TAROM” Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026