Ce bine ar fi să mai avem încă un deceniu de liniște și creștere economică fără crize

Marți, 11 februarie 2025, ora 19.20, când scriu acest articol, Klaus Iohannis mai are 17 ore și va pleca de la Cotroceni din funcția de președinte al României. În următoarele trei luni, până la alegerea oficială a unui nou președinte, Ilie Bolojan va conduce România din punct de vedere politic. Să sperăm că guvernul actual va rezista până la alegerile prezidențiale pentru a se mai diminua din criza politică în care am intrat din noiembrie încoace. Nu suntem în cea mai bună situație din punct de vedere politic, social, din punct de vedere bugetar, iar asta se vede în economie, începe să se simtă în business. Încă nu suntem în recesiune economică sau într-o criză economică, dar suntem la limită. Creșterea economică s-a redus semnificativ, iar companiile private au devenit extrem de prudente mai ales în a face noi investiții, noi angajări sau a crește salariile. Până în luna mai, după alegerile prezidențiale, nu vom avea creșteri de taxe și impozite (și aici mă refer la creșterea TVA, creșterea impozitului pe venit, creșterea impozitului pe dividende) sau introducerea unor noi taxe și impozite. După luna mai vom vedea cine va veni la Palatul Cotroceni, vom vedea cum stă guvernul din punct de vedere bugetar sau vom vedea dacă vom avea guvern, pentru că este puțin probabil ca actuala coaliție să reziste dacă vine un președinte suveranist. Dar, indiferent cine va fi la Cotroceni sau la Palatul Victoria, trebuie să facă rost de bani pentru a plăti pensiile și salariile, pentru a plăti datoriile făcute anterior, pentru a plăti lucrările de investiții, pentru a plăti cheltuielile bugetare. Ca să nu mai vorbim că trebuie acoperit prin noi împrumuturi deficitul bugetar și datoriile care ajung la scadență și nu pot fi plătite și de aceea trebuie reeșalonate. Suma totală pe tot anul este de 213 miliarde de lei, ceea ce nu este puțin, ci chiar mult. Tot anul România va trăi sub amenințarea scăderii ratingului de țară, iar dacă lucrurile scapă de sub control din punct de vedere politic, bugetar și economic vom fi aruncați în categoria “Junk”. Așa, la prima vedere, companiile private ar avea bani să reziste și să treacă printr-o criză politică, socială și economică. La fel, ar avea bani și oamenii să treacă prin această situație, fără pierderi mari. Salariul mediu a depășit 1.000 de euro, depozitele bancare în lei și valută sunt la un maxim istoric (380 de miliarde de lei, adică 76 de miliarde de euro), din ce în ce mai mulți români își investesc banii în titluri de stat Fidelis și Tezaur (peste 45 de miliarde de lei), investițiile în fonduri mutuale sunt din nou la maxim, avem cel mai mare număr de investitori români persoane fizice pe Bursă, asta ca să nu mai vorbim de banii investiți în afară, în acțiuni străine sau în criptomonede. Bineînțeles că acești bani nu sunt distribuiți uniform – unii au mai mult, alții mai puțin. Companiile, atât cele străine care operează în România, cât și cele românești, par să aibă o poziție financiară solidă, oricum mai solidă față de situația din 2008/2009. Băncile au de departe cea mai solidă poziție din istoria lor, cu o lichiditate, solvabilitate și profitabilitate la maximum și cu un nivel al creditelor neperformante extrem de redus. Persoanele fizice au bani să-și plătească ratele la bancă, chiar dacă dobânzile sunt mai mari față de momentul în care au luat creditele. Dacă din punct de vedere politic și social multă lume este destul de nervoasă, din punct de vedere economic lucrurile arată mai bine și de aceea pe lista de proteste situația nivelului de trai nu este în prim-plan. Nu știu ce a rezolvat demisia lui Iohannis din punct de vedere al liniștirii populației, pentru că oricum curentul suveranist, naționalist, populist câștigă teren și nu știm ce ne va aduce. Dacă din punct de vedere financiar am putea gestiona prezentul o perioadă scurtă de timp, pe termen lung avem semne de întrebare. Economia încă nu este suficient de consolidată, businessul românesc nu este suficient de puternic ca să ia locul capitalului străin dacă acesta pleacă sau nu mai vine în România, costul finanțării va fi scump și nu știu dacă va scădea prea mult, iar închiderea porților externe în cazul unei retorici populiste din ce în ce mai accentuată nu știu dacă ne va ajuta. Am fi avut nevoie de încă un deceniu de o creștere economică în liniște de peste 3-5% pe an (oricum, ce este sub 5% creștere economică o putem considera scădere economică), am fi avut nevoie de încă zece ani de consolidare și creștere a capitalului românesc, am fi avut nevoie de încă o creștere a salariilor și a nivelului de trai care să ne apropie mai mult de Europa, astfel încât să devenim o alternativă serioasă de reîntoarcere în țară a românilor care lucrează prin Occident. Pe datele din 2023, care probabil vor fi confirmate și pe datele statistice din 2024, România a ajuns și chiar a întrecut Polonia la PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare. În acest moment suntem la 78% din media UE față de 77% cât au Polonia și Ungaria. Dacă nu am avea criză politică și economică am mai putea recupera câteva procente față de Europa. Cred că mai avem o fereastră de zece ani în care mai putem crește economic din punct de vedere cantitativ înainte să începem lupta să creștem economic din punct de vedere calitativ, acolo unde foarte multe țări se opresc. Nu știu ce ne vor rezerva următoarele luni din punct de vedere politic, social, economic, dar am avea nevoie de zece ani fără crize. Înainte să ieșim la pensie. Pe urmă, putem să schimbăm baricada.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)